Cum s-au născut cele mai faimoase nume de companii? Am putea zice că în urma unor brainstorming-uri asidue, dar am greşi. Unele dintre ele au apărut din nimic, altele au fost preluate din alte surse, dar toate au devenit icon-uri.
Apple
Mărul este fructul preferat al fondatorului Apple, Steve Jobs. Pentru că era deja în întârziere cu trei luni în găsirea unui nume pentru afacerea sa, Jobs şi-a ameninţat colegii că o să denumească afacerea Apple dacă niciunul dintre ei nu vine cu o soluţie mai bună până la ora 5 după-amiaza. Se pare că n-a venit nimeni cu soluţia salvatoare.
Yahoo
Cuvântul a fost inventat de Johathan Swift şi a fost folosit în cartea sa, Călătoriile lui Gulliver. Yahoo reprezintă o persoană care este dezagreabilă fizic şi acţional, cu greu putând fi numită om. Fondatorii Jerry Yang şi David Filo au ales acest nume pentru că ei înşişi se considerau a fi yahoo.
Hotmail
Fondatorul Jack Smith a venit cu ideea de a accesa email-ul prin intermediul web-ului de la orice calculator din lumea asta. Când Sabeer Bhatia a venit cu un plan de afaceri pentru un serviciu de mail a încercat orice combinaţie de nume care să se termine în “mail” şi, într-un final, s-a decis pentru “hotmail” pentru că el conţinea literele “html” – limbajul de programare folosit pentru a scrie pagini web. Iniţial numele s-a scris HoTMaiL, pentru a se pune accent pe “html”.
Xerox
În greacă “xer” înseamnă “uscat”. Inventatorul Chestor Carlson şi-a numit produsul “xerox” pentru că produsul realiza o copiere uscată spre deosebire de tehnica de atunci care copia umed.
Sony
Acest cuvânt provine din combinarea latinescului “sonus”, care înseamnă “sunet” cu termenul din argoul american “sonny”, folosit pentru a desemna un “tânăr isteţ”.
Oracle
Fondatorii Larry Ellison şi Bob Oats lucraseră la un proiect pentru CIA. Numele de cod al proiectului era Oracle (the CIA înţelegea prin asta un sistem care oferă răspuns la toate întrebările).
Motorola
Fondatorul Paul Galvin a inventat acest nume pe timpul când compania sa producea radio-uri pentru maşini. Cel mai popular radio în acele vremuri se numea Victrola.
Microsoft
Numele a fost ales de Bill Gates pentru a reprezenta compania devotată MICROcomputerelor SOFTware. Iniţial compania a fost numită Micro-soft, cratima fiind dispărând mai târziu.
Hewlett-Packard
Bill Hewlett şi Dave Packard au aruncat o monedă pentru a decide dacă firma se va numi “Hewlett-Packard” sau “Packard-Hewlett”. Acum ştim cu toţii că Hewlett a fost mai norocos.
Intel
Bob Noyce şi Gordon Moore au vrut să-şi denumească afacerea “Moore Noyce”, dar acest nume era deja înregistrat de un lanţ hotelier. Aşa că au ales un acronim al lui INTegrated ELectronics.
Iniţial, numele a pornit de la o formă de laudă a jocheilor privind multitudinea de informaţii pe care motorul de căutare era capabil s-o căute. Original a fost numit “Googol”, nume care desemna numărul format dintr-un 1 urmat de 100 de zerouri. După ce fondatorii Sergey Brin şi Larry Page – absolvenţi de Stanford – şi-au prezentat proiectul unui investitor, aceştia au primit un cec adresat lui “Google”.
Adobe
Numele vine de la râul Adobe Creek care trecea pe lânga casa fondatorului John Warnock.



Posted in
Tags: 



[...] Inventiv, nu? Daca vreti sa aflati naming-ul si altora companii celebre, atunci articolul de pe copywriteri.ro merita [...]
Foarte interesant. E clar ca nu a fost niciun brainstorming maret in spatele numelor. Si mai interesant e ca notorietatea companiilor nu vine de la nume ci de la calitatea serviciilor/produselor.
La noi firma “Mar SRL” apartine lui Mugur Isarescu si face vinuri – si cica e o afacere profitabila.
Prietenii mei mi-au sugerat ca Highball numele marcii de imbracaminte pe care o dezvolt cu ajutorul blogului Highball Blog. Pare o pura intamplare si totusi mi s-a parut un nume fain mai ales ca in argoul nostru (al cataratorilor) are semnificatie.
Fain blogul asta!